Depuneţi o plângere

Ethicall este un sistem de alertă disponibil non-stop în aproape toate țările în care compania Air Liquide își desfășoară activitatea și în toate limbile vorbite în cadrul Grupului. De asemenea, serviciul se adresează oricărei persoane care dorește să formuleze o sesizare.

Etica și conformitatea sunt esențiale pentru a încuraja încrederea și pentru a realiza o dezvoltare sustenabilă și profitabilă a activităților noastre. Pe lângă respectarea legislației aplicabile în țările în care ne desfășurăm activitatea, promovăm, de asemenea, cultura noastră de integritate și transparență.

În cazul în care aveți cunoștință în mod direct de comportamente inadecvate în ceea ce privește o varietate de probleme legate de etică, integritate și conformitate (fraudă, corupție, conflicte de interese, hărțuire, discriminare, încălcarea legii concurenței, protecția datelor cu caracter personal, sănătate și siguranță în muncă sau probleme legate de mediu, etc.), vă încurajăm să le raportați, în special atunci când considerați că există o încălcare a legilor și reglementărilor aplicabile, a Codului nostru de conduită sau a altor linii directoare din cadrul Grupului.

Persoanele care au sesizat o eventuală încălcare cu bună-credință nu vor face obiectul măsurilor disciplinare sau represaliilor de niciun fel în urma sesizării.

De asemenea, angajații pot comunica orice problemă și raporta orice încălcare suspectată managerului lor, managerului departamentului de resurse umane, corespondentului pe probleme de etică și responsabilului cu etica din cadrul Grupului.

Este important ca informațiile incluse în sesizarea dvs. să fie cât mai detaliate astfel încât să poată fi prelucrate și investigate (numele sau descrierea persoanelor implicate, elemente circumstanțiale - data, ora, locul etc.). La cine se referă? Ce? Când? Cum? Unde? vor fi informații foarte utile, la fel ca și comunicarea probelor atunci când este posibil.

Dacă observați o situație care necesită atenție prioritară (ex. o situație de urgență de natură medicală sau legată de siguranța la locul de muncă), respectați procedurile locale pentru situațiile de urgență.

Vă mulțumim pentru curajul de a face o sesizare privind problema dvs.

Raportarea unui incident
Distribuiți telefonic o problemă la locul de muncă
Confidențialitatea
Avizul de confidențialitate